La multi ani!

Anul de-abia a inceput si toti ne facem planuri, liste, ganduri pentru 2012. Avem sperante si vise pregatite intr-un sac de parca am fi Mos Craciun si asteptam momentul oportun sa dam funia la o parte si sa dam libertate tuturor telurilor pentru a prinde viata. Credem ca anul acesta ne aduce viata noua de parca totul se sterge si o luam de la capat, ne inselam. De aceea, trebuie sa speram, sa utilizam ambitia la maxim si sa mergem mai departe pentru a ne indeplini scopurile. 

Ne vom lega in continuare de trecut, de lucrurile care ne trebuiesc, si vom realiza numai fapte marete pentru a ne dezvolta pe noi.

Pentru mine am planuri mari, insa Dumnezeu mi le va dezvalui, pentru ca nici eu nu le stiu. Vroiam sa-mi fac lista "to do", dar am doua teluri pentru 2012, pe restul le las in plata Sa! 2011 a fost un an foarte important care mi-a deschis multe porti, m-a schimbat si mi-a oferit sanse de care trebuie sa profit in 2012.

In final, urez un an plin de activitati reusite Asociatiei Studentilor Francofoni din Iasi si la cat mai multe succese! 

Cand ingerii pleaca...

Postez dupa multa vreme un videoclip care m-a lasat fara cuvinte. Melodia celor de la Bosquito trezeste sentimente ce nu pot fi explicate in cuvinte, de aceea am decis sa o impartasesc. Totodata, descrie intr-un anumit fel starea mea de spirit.

Auditie placuta!

Iti multumesc!

O piesa de exceptie, cu un mesaj pe masura!

Incendiu in gara CFR Iasi

Rezumat

A trecut multa vreme de cand nu am mai scris, de cand nu am mai hoinarit pe blog... Am facut multe si-mi doresc sa fac si mai multe de acum incolo.
Am trecut peste momentele dificile din anul I si sper sa trec si peste cele ce ma asteapta in anul universitar ce urmeaza sa vina. Am invatat multe legate de jurnalism, dar si mai multe am invatat despre viata. Multumesc pasilor pe care i-am urmat; chiar daca de multe ori am luat-o pe calea gresita, am stiut sa aleg mai apoi drumul cel bun si mi-am rezolvat problemele fie singura, fie cu ajutorul familiei, fie cu ajutorul prietenilor.
Dupa finele anului universitar am venit acasa alaturi de Andreea. Am petrecut cateva zile superbe si de neuitat - de neuitat a fost mai ales momentul in care mi-am pierdut telefonul. Dupa plecarea Andreei am primit si mult asteptatul anunt ca plecam la practica.
Au fost doua saptamani petrecute in Bucuresti pentru a face practica la Televiziunea Romana. Au fost momente proaste, dar mai multe bune. Acum cand privesc in urma si momentele rele mi se par amuzante si chiar le-as clasa la cele mai bune clipe petrecute la practica. Am facut cunostinta cu unul dintre caminele Bucurestiului, dar si cu sobolanii si gandacii cazati acolo. Am mers mai departe - chiar daca nu toti - si am fost gazduiti de bancile parcului Izvor in prima noapte a lunii august. Nu ne-a impiedicat nimic si Asociatia Studentilor Jurnalisti era si mai puternica, de aceea cu cateva telefoane pe la ora 5 am gasit cazare! Yupi! Am mers mai departe si am invatat multe lucruri de la oameni de marca din televiziune. Daca nu stiam pana atunci multe lucruri legate de televiziune, am avut timp sa invatam in 2 saptamani - poate am invatat lucruri pe care altii le invata intr-un an sau chiar in ani.
Intoarcerea acasa a fost dificila, pentru ca la final totul e mai frumos, insa n-am avut timp sa ma gandesc la ce a fost, pentru ca m-am apucat de practica la TV M. O luna am avut de a face cu niste oameni superbi, frumosi la suflet de care m-am atasat si carora le voi duce dorul. Ei mi-au nuantat ideea unei stiri de televiziune, a unui decupaj, a unui montaj. Am cunoscut oameni noi, dar de la care am invatat foarte multe. Imi ramane sa astept Craciunul ca sa-i revad...
Astazi este ultima zi acasa si n-am avut timp sa ma odihnesc, insa stiu ca las din nou in urma lucruri frumoase la care ma voi intoarce cu mare placere! Ma asteapta lucruri grele, insa sper sa le fac fata cu brio. Mailul meu s-a umplut de mesaje de la ASJ si asta imi da emotii, pentru ca incep sa realizez caa trecut DEJA vacanta si sunt in anul II.
Le urez succes tuturor in noul an universitar, BUN VENIT LA UAIC bobocilor !

Revolta!

Trec de la o stare la alta, din cauza oamenilor competenti ce ma inconjoara! 

Stau de cateva zile si astept... astept si eu ca si altii sa ni se spuna o data exacta cand se dau maririle alea idioate, cand se afiseaza o nota si cand vom fi si noi bagati in seama. Insa astept degeaba, pentru ca nimanui nu-i pasa de noi. Atata timp cat te vezi cu nota scoasa din acea cutie de minuni de care am mai precizat, te doare la basca! 

Cine zice ca la Jurnalism nu se copie, e cel mai mare Mincinos! Da, se copie si inca cum...in nesimtire - numai fraierii nu o fac! 

Revin mai tarziu, dar trebuia sa-mi spun rezumatul ofului!

To God, From Tyler...

You are a letter...written not with pen and ink but with the Spirit of the living God.
Aseara cautam sa citesc ceva si pe unul din blogurile pe care le urmaresc am gasit ca recomandare filmul Letters to God. Astazi mi-am facut timp si pentru mine sa ma uit la acest film. Superb! Vi-l recomand din inima si va asigur ca nu veti regreta decizia de a-l viziona. In plus, e o poveste reala despre un baiat ce are cancer. Acesta ii trimite scrisori lui Dumnezeu, iar urmarile le puteti vedea in film.
Vizionare placuta!

http://www.youtube.com/watch?v=ymyIEvkYMRA

El e Luca!

Hmm.. mi-am promis ca trebuie sa fac postul acesta, desi e foarte greu sa vorbesc despre aceste doua persoane importante din viata mea.

Oana a fost colega mea pentru cateva luni, dar a ramas una dintre cele mai bune prietene ale mele. Are un suflet de aur si o inima care a suportat multe pe parcursul celor 20 de ani, chiar si o interventie chirurgicala dificila! Acum e mamica, si nu orice fel de mamica, ci una fericita si puternica! O admir foarte mult pentru puterea de care a dat dovada si sper sa-i arat candva pretuirea ce i-o port.

Nu oricine da dovada de taria ei. Cand se astepta mai putin atunci a nascut, clipele prin care am trecut [noi prietenii ei si familia sa] sunt de nedescris. Sa stii ca prietena ta de suflet se lupta pentru viata unui prunc si totodata pentru viata sa, nu e chiar usor. Totul a trecut greu. Obstacolele [cred eu] i s-au parut mai usoare pentru ca l-a avut pe Luca Gabriel langa ea. Cu feciorul, familia si prietenii alaturi, iata Oana merge mai departe, iar micutul Luca tocmai ce a implinit 4 luni. La multi ani, scumpule! Te iubim si esti minunea mamicutei tale!

Va impartasesc si voua cateva poze din plimbarile noastre!

Jurnalisti nebuni!

Toata lumea e acasa, ori invata ori sta cu burta la soare. Doua Andrele [;;)] au ramas in Iasi de nebune sa dea mariri. Nu va ganditi ca nu aveam ce face, dar speram si noi la un loc la buget printre majoritatea cu note fabuloase din cutia cu minuni. Fete silitoare am luat cartea la purificat si am constat cu stupoare ca e foarte mult si nu o sa ne ajunga nici de data aceasta timpul, dar nici nu vrem mai mult timp. De abia astept sa ajung acasa si sa pierd timpul aiurea!!! Ce bucurie... ce vremuri!

Ma chinui sa invat si reusesc cu greu. Astazi, dupa cateva ore de studiu intens asupra concurentei perfecte [care dupa spusele Lidiei nu exista astazi -adevarat graiti!], vad un pat rupt ... si rad...rad...rad. Cam 10 minute, fara oprire. Scumpa mea prietena si colega de suferinta se uita mirata la mine nestiind ce se intampla! Spre finalul acelui ras isteric realizez ca nu e bine ce se intampla. Ma opresc. Imi dau seama ca nu mai avem suc si ma pregatesc sa plec la magazin, insa fara a spune nimic. Incep a canta Vreau o minune-n viata mea...Vreau o minune!!!!! si deja invatata, Andreea nu ma baga in seama, dar rade pe sub mustati. 

Ii inchid usa sa nu-si dea seama ca ramane singura si o tulesc la maga sa cumpar suc. Intoarcerea mea rapida a luat-o prin surprindere cand m-a vazut cu cana de suc in mana. He He He ... si constatarea se face la un pahar de suc, dupa o alta repriza de ras isteric pe tema Andreea e om: Marile genii ale lumii au fost nebuni, urmam noi...  De la atata invatat o iau razna, incat imi sun parintii acasa sa-i intreb ma mai iubiti?... Trist, dar comic!

Va urez o seara faina si sper ca dupa finisarea examenelor sa mai scriu ceva pe aici pana plecam la Bucuresti!

P.S: Stiti de ce oltenii rad cand fulgera?

Cred ca Dumnezeu le face poze! :)):)):))

Bună dimineaţa tuturor şi noapte bună mie!

Nu m-am învăţat minte de semestru trecut că nu trebuie să stau trează pentru teme. Iar am comis-o! Sper ca de data asta să merite efortul. Am stat mai bine de 16 ore să fac un interviu. Trist, dar adevarat! Colega şi prietena mea de suferinţă ameninţă cu revolta dacă nu vom fi notate corect. Se anunţă tsunami la jurnalism....
Bună dimineaţa tuturor şi noapte bună mie!